search


interactive GDPR 2016/0679 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2016/0679 RO jump to: cercato: 'instituirea' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl




whereas instituirea:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 274

 

Articolul 42

Certificare

(1)   Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează, în special la nivelul Uniunii, instituirea de mecanisme de certificare în domeniul protecției datelor, precum și de sigilii și mărci în acest domeniu, care să permită demonstrarea faptului că operațiunile de prelucrare efectuate de operatori și de persoanele împuternicite de operatori respectă prezentul regulament. Sunt luate în considerare necesitățile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.

(2)   Mecanismele de certificare din domeniul protecției datelor, sigiliile sau mărcile aprobate în temeiul alineatului (5) din prezentul articol sunt instituite nu numai pentru a fi respectate de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care fac obiectul prezentului regulament, ci și pentru a demonstra existența unor garanții adecvate oferite de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care nu fac obiectul prezentului regulament, în temeiul articolului 3, în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale în condițiile menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (f). Acești operatori sau persoane împuternicite de operatori își asumă angajamente cu caracter obligatoriu și executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanțiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

(3)   Certificarea este voluntară și disponibilă prin intermediul unui proces transparent.

(4)   Certificarea în conformitate cu prezentul articol nu reduce responsabilitatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator de a respecta prezentul regulament și nu aduce atingere sarcinilor și competențelor autorităților de supraveghere care sunt competente în temeiul articolului 55 sau 56.

(5)   Organismele de certificare menționate la articolul 43 sau autoritatea de supraveghere competentă emit o certificare în temeiul prezentului articol, pe baza criteriilor aprobate de către autoritatea de supraveghere competentă respectivă în temeiul articolului 58 alineatul (3), sau de către comitet în temeiul articolului 63. În cazul în care criteriile sunt aprobate de comitet, aceasta poate duce la o certificare comună, și anume sigiliul european privind protecția datelor.

(6)   Operatorul sau persoana împuternicită de operator care supune activitățile sale de prelucrare mecanismului de certificare oferă organismului de certificare menționat la articolul 43 sau, după caz, autorității de supraveghere competente, toate informațiile necesare pentru desfășurarea procedurii de certificare, precum și accesul la activitățile de prelucrare respective.

(7)   Certificarea este eliberată unui operator sau unei persoane împuternicite de operator pentru o perioadă maximă de trei ani și poate fi reînnoită în aceleași condiții, cu condiția ca cerințele relevante să fie îndeplinite în continuare. Certificarea este retrasă, după caz, de către organismele de certificare menționate la articolul 43 sau de către autoritatea de supraveghere competentă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerințele pentru certificare.

(8)   Comitetul regrupează toate mecanismele de certificare și sigiliile și mărcile de protecție a datelor într-un registru și le pune la dispoziția publicului prin orice mijloc corespunzător.

Articolul 54

Norme privind instituirea autorității de supraveghere

(1)   Fiecare stat membru prevede, pe cale legislativă, următoarele:

(a)

instituirea fiecărei autorități de supraveghere;

(b)

calificările și condițiile de eligibilitate necesare pentru a fi numit în calitate de membru al fiecărei autorități de supraveghere;

(c)

normele și procedurile pentru numirea membrului sau a membrilor fiecărei autorități de supraveghere;

(d)

durata mandatului membrului sau membrilor fiecărei autorități de supraveghere, de minimum patru ani, cu excepția primei numiri după 24 mai 2016, din care o parte poate fi pe o perioadă mai scurtă în cazul în care acest lucru este necesar pentru a proteja independența autorității de supraveghere printr-o procedură de numiri eșalonate;

(e)

dacă și de câte ori este eligibil pentru reînnoire mandatul membrului sau membrilor fiecărei autorități de supraveghere;

(f)

condițiile care reglementează obligațiile membrului sau membrilor și ale personalului fiecărei autorități de supraveghere, interdicții privind acțiunile, ocupațiile și beneficiile incompatibile cu acestea în cursul mandatului și după încetarea acestuia, precum și normele care reglementează încetarea contractului de angajare.

(2)   Membrul sau membrii și personalul fiecărei autorități de supraveghere au obligația, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern, de a respecta atât pe parcursul mandatului, cât și după încetarea acestuia, secretul profesional în ceea ce privește informațiile confidențiale de care au luat cunoștință în cursul îndeplinirii sarcinilor sau al exercitării competențelor lor. Pe durata mandatului lor, această obligație de păstrare a secretului profesional se aplică în special în ceea ce privește raportarea de către persoane fizice a încălcărilor prezentului regulament.

Secțiunea 2

Abilitări, sarcini și competențe


whereas

dal 2004 diritto e informatica