search


interactive GDPR 2016/0679 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2016/0679 RO jump to: cercato: 'evaluarea' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl




whereas evaluarea:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1069

 

Articolul 9

Prelucrarea de categorii speciale de date cu caracter personal

(1)   Se interzice prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenența la sindicate și prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viața sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în următoarele situații:

(a)

persoana vizată și-a dat consimțământul explicit pentru prelucrarea acestor date cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern prevede ca interdicția prevăzută la alineatul (1) să nu poată fi ridicată prin consimțământul persoanei vizate;

(b)

prelucrarea este necesară în scopul îndeplinirii obligațiilor și al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forței de muncă și al securității sociale și protecției sociale, în măsura în care acest lucru este autorizat de dreptul Uniunii sau de dreptul intern ori de un acord colectiv de muncă încheiat în temeiul dreptului intern care prevede garanții adecvate pentru drepturile fundamentale și interesele persoanei vizate;

(c)

prelucrarea este necesară pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale unei alte persoane fizice, atunci când persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-și da consimțământul;

(d)

prelucrarea este efectuată în cadrul activităților lor legitime și cu garanții adecvate de către o fundație, o asociație sau orice alt organism fără scop lucrativ și cu specific politic, filozofic, religios sau sindical, cu condiția ca prelucrarea să se refere numai la membrii sau la foștii membri ai organismului respectiv sau la persoane cu care acesta are contacte permanente în legătură cu scopurile sale și ca datele cu caracter personal să nu fie comunicate terților fără consimțământul persoanelor vizate;

(e)

prelucrarea se referă la date cu caracter personal care sunt făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;

(f)

prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță sau ori de câte ori instanțele acționează în exercițiul funcției lor judiciare;

(g)

prelucrarea este necesară din motive de interes public major, în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern, care este proporțional cu obiectivul urmărit, respectă esența dreptului la protecția datelor și prevede măsuri corespunzătoare și specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale și a intereselor persoanei vizate;

(h)

prelucrarea este necesară în scopuri legate de medicina preventivă sau a muncii, de evaluarea capacității de muncă a angajatului, de stabilirea unui diagnostic medical, de furnizarea de asistență medicală sau socială sau a unui tratament medical sau de gestionarea sistemelor și serviciilor de sănătate sau de asistență socială, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul unui contract încheiat cu un cadru medical și sub rezerva respectării condițiilor și garanțiilor prevăzute la alineatul (3);

(i)

prelucrarea este necesară din motive de interes public în domeniul sănătății publice, cum ar fi protecția împotriva amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății sau asigurarea de standarde ridicate de calitate și siguranță a asistenței medicale și a medicamentelor sau a dispozitivelor medicale, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, care prevede măsuri adecvate și specifice pentru protejarea drepturilor și libertăților persoanei vizate, în special a secretului profesional; sau

(j)

prelucrarea este necesară în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), în baza dreptului Uniunii sau a dreptului intern, care este proporțional cu obiectivul urmărit, respectă esența dreptului la protecția datelor și prevede măsuri corespunzătoare și specifice pentru protejarea drepturilor fundamentale și a intereselor persoanei vizate.

(3)   Datele cu caracter personal menționate la alineatul (1) pot fi prelucrate în scopurile menționate la alineatul (2) litera (h) în cazul în care datele respective sunt prelucrate de către un profesionist supus obligației de păstrare a secretului profesional sau sub responsabilitatea acestuia, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern sau în temeiul normelor stabilite de organisme naționale competente sau de o altă persoană supusă, de asemenea, unei obligații de confidențialitate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern ori al normelor stabilite de organisme naționale competente.

(4)   Statele membre pot menține sau introduce condiții suplimentare, inclusiv restricții, în ceea ce privește prelucrarea de date genetice, date biometrice sau date privind sănătatea.

Articolul 32

Securitatea prelucrării

(1)   Având în vedere stadiul actual al dezvoltării, costurile implementării și natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscul cu diferite grade de probabilitate și gravitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul și persoana împuternicită de acesta implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător acestui risc, incluzând printre altele, după caz:

(a)

pseudonimizarea și criptarea datelor cu caracter personal;

(b)

capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare;

(c)

capacitatea de a restabili disponibilitatea datelor cu caracter personal și accesul la acestea în timp util în cazul în care are loc un incident de natură fizică sau tehnică;

(d)

un proces pentru testarea, evaluarea și aprecierea periodice ale eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.

(2)   La evaluarea nivelului adecvat de securitate, se ține seama în special de riscurile prezentate de prelucrare, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod.

(3)   Aderarea la un cod de conduită aprobat, menționat la articolul 40, sau la un mecanism de certificare aprobat, menționat la articolul 42, poate fi utilizată ca element prin care să se demonstreze îndeplinirea cerințelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

(4)   Operatorul și persoana împuternicită de acesta iau măsuri pentru a asigura faptul că orice persoană fizică care acționează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator și care are acces la date cu caracter personal nu le prelucrează decât la cererea operatorului, cu excepția cazului în care această obligație îi revine în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern.

Articolul 34

Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal

(1)   În cazul în care încălcarea securității datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul informează persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare.

(2)   În informarea transmisă persoanei vizate prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol se include o descriere într-un limbaj clar și simplu a caracterului încălcării securității datelor cu caracter personal, precum și cel puțin informațiile și măsurile menționate la articolul 33 alineatul (3) literele (b), (c) și (d).

(3)   Informarea persoanei vizate menționată la alineatul (1) nu este necesară în cazul în care oricare dintre următoarele condiții este îndeplinită:

(a)

operatorul a implementat măsuri de protecție tehnice și organizatorice adecvate, iar aceste măsuri au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securității datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;

(b)

operatorul a luat măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate menționat la alineatul (1) nu mai este susceptibil să se materializeze;

(c)

ar necesita un efort disproporționat. În această situație, se efectuează în loc o informare publică sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.

(4)   În cazul în care operatorul nu a comunicat deja încălcarea securității datelor cu caracter personal către persoana vizată, autoritatea de supraveghere, după ce a luat în considerare probabilitatea ca încălcarea securității datelor cu caracter personal să genereze un risc ridicat, poate să îi solicite acestuia să facă acest lucru sau poate decide că oricare dintre condițiile menționate la alineatul (3) sunt îndeplinite.

Secțiunea 3

evaluarea impactului asupra protecției datelor și consultarea prealabilă

Articolul 35

evaluarea impactului asupra protecției datelor

(1)   Având în vedere natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, în cazul în care un tip de prelucrare, în special cel bazat pe utilizarea noilor tehnologii, este susceptibil să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul efectuează, înaintea prelucrării, o evaluare a impactului operațiunilor de prelucrare prevăzute asupra protecției datelor cu caracter personal. O evaluare unică poate aborda un set de operațiuni de prelucrare similare care prezintă riscuri ridicate similare.

(2)   La realizarea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, operatorul solicită avizul responsabilului cu protecția datelor, dacă acesta a fost desemnat.

(3)   evaluarea impactului asupra protecției datelor menționată la alineatul (1) se impune mai ales în cazul:

(a)

unei evaluări sistematice și cuprinzătoare a aspectelor personale referitoare la persoane fizice, care se bazează pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, și care stă la baza unor decizii care produc efecte juridice privind persoana fizică sau care o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;

(b)

prelucrării pe scară largă a unor categorii speciale de date, menționată la articolul 9 alineatul (1), sau a unor date cu caracter personal privind condamnări penale și infracțiuni, menționată la articolul 10; sau

(c)

unei monitorizări sistematice pe scară largă a unei zone accesibile publicului.

(4)   Autoritatea de supraveghere întocmește și publică o listă a tipurilor de operațiuni de prelucrare care fac obiectul cerinței de efectuare a unei evaluări a impactului asupra protecției datelor, în conformitate cu alineatul (1). Autoritatea de supraveghere comunică aceste liste comitetului menționat la articolul 68.

(5)   Autoritatea de supraveghere poate, de asemenea, să stabilească și să pună la dispoziția publicului o listă a tipurilor de operațiuni de prelucrare pentru care nu este necesară o evaluare a impactului asupra protecției datelor. Autoritatea de supraveghere comunică aceste liste comitetului.

(6)   Înainte de adoptarea listelor menționate la alineatele (4) și (5), autoritatea de supraveghere competentă aplică mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 63 în cazul în care aceste liste implică activități de prelucrare care presupun furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii către persoane vizate sau monitorizarea comportamentului acestora în mai multe state membre ori care pot afecta în mod substanțial libera circulație a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii.

(7)   evaluarea conține cel puțin:

(a)

o descriere sistematică a operațiunilor de prelucrare preconizate și a scopurilor prelucrării, inclusiv, după caz, interesul legitim urmărit de operator;

(b)

o evaluare a necesității și proporționalității operațiunilor de prelucrare în legătură cu aceste scopuri;

(c)

o evaluare a riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate menționate la alineatul (1); și

(d)

măsurile preconizate în vederea abordării riscurilor, inclusiv garanțiile, măsurile de securitate și mecanismele menite să asigure protecția datelor cu caracter personal și să demonstreze conformitatea cu dispozițiile prezentului regulament, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate și ale altor persoane interesate.

(8)   La evaluarea impactului operațiunilor de prelucrare efectuate de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori relevante, se are în vedere în mod corespunzător respectarea de către operatorii sau persoanele împuternicite respective a codurilor de conduită aprobate menționate la articolul 40, în special în vederea unei evaluări a impactului asupra protecției datelor.

(9)   Operatorul solicită, acolo unde este cazul, avizul persoanelor vizate sau al reprezentanților acestora privind prelucrarea prevăzută, fără a aduce atingere protecției intereselor comerciale sau publice ori securității operațiunilor de prelucrare.

(10)   Atunci când prelucrarea în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) sau (e) are un temei juridic în dreptul Uniunii sau al unui stat membru sub incidența căruia intră operatorul, iar dreptul respectiv reglementează operațiunea de prelucrare specifică sau setul de operațiuni specifice în cauză și deja s-a efectuat o evaluare a impactului asupra protecției datelor ca parte a unei evaluări a impactului generale în contextul adoptării respectivului temei juridic, alineatele (1)-(7) nu se aplică, cu excepția cazului în care statele membre consideră că este necesară efectuarea unei astfel de evaluări înaintea desfășurării activităților de prelucrare.

(11)   Acolo unde este necesar, operatorul efectuează o analiză pentru a evalua dacă prelucrarea are loc în conformitate cu evaluarea impactului asupra protecției datelor, cel puțin atunci când are loc o modificare a riscului reprezentat de operațiunile de prelucrare.

Articolul 36

Consultarea prealabilă

(1)   Operatorul consultă autoritatea de supraveghere înainte de prelucrarea atunci când evaluarea impactului asupra protecției datelor prevăzută la articolul 35 indică faptul că prelucrarea ar genera un risc ridicat în absența unor măsuri luate de operator pentru atenuarea riscului.

(2)   Atunci când consideră că prelucrarea prevăzută menționată la alineatul (1) ar încălca prezentul regulament, în special atunci când riscul nu a fost identificat sau atenuat într-o măsură suficientă de către operator, autoritatea de supraveghere oferă consiliere în scris operatorului și, după caz, persoanei împuternicite de operator, în cel mult opt săptămâni de la primirea cererii de consultare, și își poate utiliza oricare dintre competențele menționate la articolul 58. Această perioadă poate fi prelungită cu șase săptămâni, ținându-se seama de complexitatea prelucrării prevăzute. Autoritatea de supraveghere informează operatorul și, după caz, persoana împuternicită de operator, în termen de o lună de la primirea cererii, cu privire la orice astfel de prelungire, prezentând motivele întârzierii. Aceste perioade pot fi suspendate până când autoritatea de supraveghere a obținut informațiile pe care le-a solicitat în scopul consultării.

(3)   Atunci când consultă autoritatea de supraveghere în conformitate cu alineatul (1), operatorul îi furnizează acesteia:

(a)

dacă este cazul, responsabilitățile respective ale operatorului, ale operatorilor asociați și ale persoanelor împuternicite de operator implicate în activitățile de prelucrare, în special pentru prelucrarea în cadrul unui grup de întreprinderi;

(b)

scopurile și mijloacele prelucrării preconizate;

(c)

măsurile și garanțiile prevăzute pentru protecția drepturilor și libertăților persoanelor vizate, în conformitate cu prezentul regulament;

(d)

dacă este cazul, datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor;

(e)

evaluarea impactului asupra protecției datelor prevăzută la articolul 35; și

(f)

orice alte informații solicitate de autoritatea de supraveghere.

(4)   Statele membre consultă autoritatea de supraveghere în cadrul procesului de pregătire a unei propuneri de măsură legislativă care urmează să fie adoptată de un parlament național sau a unei măsuri de reglementare întemeiate pe o astfel de măsură legislativă, care se referă la prelucrarea.

(5)   În pofida alineatului (1), dreptul intern poate impune operatorilor să se consulte cu autoritatea de supraveghere și să obțină în prealabil autorizarea din partea acesteia în legătură cu prelucrarea de către un operator în vederea îndeplinirii unei sarcini exercitate de acesta în interes public, inclusiv prelucrarea în legătură cu protecția socială și sănătatea publică.

Secțiunea 4

Responsabilul cu protecția datelor

Articolul 39

Sarcinile responsabilului cu protecția datelor

(1)   Responsabilul cu protecția datelor are cel puțin următoarele sarcini:

(a)

informarea și consilierea operatorului, sau a persoanei împuternicite de operator, precum și a angajaților care se ocupă de prelucrare cu privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament și al altor dispoziții de drept al Uniunii sau drept intern referitoare la protecția datelor;

(b)

monitorizarea respectării prezentului regulament, a altor dispoziții de drept al Uniunii sau de drept intern referitoare la protecția datelor și a politicilor operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităților și acțiunile de sensibilizare și de formare a personalului implicat în operațiunile de prelucrare, precum și auditurile aferente;

(c)

furnizarea de consiliere la cerere în ceea ce privește evaluarea impactului asupra protecției datelor și monitorizarea funcționării acesteia, în conformitate cu articolul 35;

(d)

cooperarea cu autoritatea de supraveghere;

(e)

asumarea rolului de punct de contact pentru autoritatea de supraveghere privind aspectele legate de prelucrare, inclusiv consultarea prealabilă menționată la articolul 36, precum și, dacă este cazul, consultarea cu privire la orice altă chestiune.

(2)   În îndeplinirea sarcinilor sale, responsabilul cu protecția datelor ține seama în mod corespunzător de riscul asociat operațiunilor de prelucrare, luând în considerare natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării.

Secțiunea 5

Coduri de conduită și certificare

Articolul 49

Derogări pentru situații specifice

(1)   În absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție în conformitate cu articolul 45 alineatul (3) sau a unor garanții adecvate în conformitate cu articolul 46, inclusiv a regulilor corporatiste obligatorii, un transfer sau un set de transferuri de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională poate avea loc numai în una dintre condițiile următoare:

(a)

persoana vizată și-a exprimat în mod explicit acordul cu privire la transferul propus, după ce a fost informată asupra posibilelor riscuri pe care astfel de transferuri le pot implica pentru persoana vizată ca urmare a lipsei unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție și a unor garanții adecvate;

(b)

transferul este necesar pentru executarea unui contract între persoana vizată și operator sau pentru aplicarea unor măsuri precontractuale adoptate la cererea persoanei vizate;

(c)

transferul este necesar pentru încheierea unui contract sau pentru executarea unui contract încheiat în interesul persoanei vizate între operator și o altă persoană fizică sau juridică;

(d)

transferul este necesar din considerente importante de interes public;

(e)

transferul este necesar pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;

(f)

transferul este necesar pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei vizate sau ale altor persoane, atunci când persoana vizată nu are capacitatea fizică sau juridică de a-și exprima acordul;

(g)

transferul se realizează dintr-un registru care, potrivit dreptului Uniunii sau al dreptului intern, are scopul de a furniza informații publicului și care poate fi consultat fie de public în general, fie de orice persoană care poate face dovada unui interes legitim, dar numai în măsura în care sunt îndeplinite condițiile cu privire la consultare prevăzute de dreptul Uniunii sau de dreptul intern în acel caz specific.

În cazul în care un transfer nu ar putea să se întemeieze pe o dispoziție prevăzută la articolul 45 sau 46, inclusiv dispoziții privind reguli corporatiste obligatorii, și nu este aplicabilă niciuna dintre derogările pentru situații specifice prevăzute la primul paragraf din prezentul alineat, un transfer către o țară terță sau o organizație internațională poate avea loc numai în cazul în care transferul nu este repetitiv, se referă doar la un număr limitat de persoane vizate, este necesar în scopul realizării intereselor legitime majore urmărite de operator asupra căruia nu prevalează interesele sau drepturile și libertățile persoanei vizate și operatorul a evaluat toate circumstanțele aferente transferului de date și, pe baza acestei evaluări, a prezentat garanții corespunzătoare în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal. Operatorul informează autoritatea de supraveghere cu privire la transfer. Operatorul, în plus față de furnizarea informațiilor menționate la articolele 13 și 14, informează persoana vizată cu privire la transfer și la interesele legitime majore pe care le urmărește.

(2)   Transferul în temeiul alineatului (1) primul paragraf litera (g) nu implică totalitatea datelor cu caracter personal sau ansamblul categoriilor de date cu caracter personal cuprinse în registru. Atunci când registrul urmează a fi consultat de către persoane care au un interes legitim, transferul se efectuează numai la cererea persoanelor respective sau în cazul în care acestea vor fi destinatarii.

(3)   Alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) și (c) și paragraful al doilea nu se aplică în cazul activităților desfășurate de autoritățile publice în exercitarea competențelor lor publice.

(4)   Interesul public prevăzut la alineatul (1) primul paragraf litera (d) este recunoscut în dreptul Uniunii sau în dreptul statului membru sub incidența căruia intră operatorul.

(5)   În absența unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție, dreptul Uniunii sau dreptul intern poate, din considerente importante de interes public, să stabilească în mod expres limite asupra transferului unor categorii specifice de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei.

(6)   Operatorul sau persoana împuternicită de operator consemnează evaluarea, precum și garanțiile adecvate prevăzute la paragraful al doilea al alineatului (1) din prezentul articol, în evidențele menționate la articolul 30.

Articolul 57

Sarcini

(1)   Fără a aduce atingere altor sarcini stabilite în temeiul prezentului regulament, fiecare autoritate de supraveghere, pe teritoriul său:

(a)

monitorizează și asigură aplicarea prezentului regulament;

(b)

promovează acțiuni de sensibilizare și de înțelegere în rândul publicului a riscurilor, normelor, garanțiilor și drepturilor în materie de prelucrare. Se acordă atenție specială activităților care se adresează în mod specific copiilor;

(c)

oferă consiliere, în conformitate cu dreptul intern, parlamentului național, guvernului și altor instituții și organisme cu privire la măsurile legislative și administrative referitoare la protecția drepturilor și libertăților persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea;

(d)

promovează acțiuni de sensibilizare a operatorilor și a persoanelor împuternicite de aceștia cu privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament;

(e)

la cerere, furnizează informații oricărei persoane vizate în legătură cu exercitarea drepturilor sale în conformitate cu prezentul regulament și, dacă este cazul, cooperează cu autoritățile de supraveghere din alte state membre în acest scop;

(f)

tratează plângerile depuse de o persoană vizată, un organism, o organizație sau o asociație în conformitate cu articolul 80 și investighează într-o măsură adecvată obiectul plângerii și informează reclamantul cu privire la evoluția și rezultatul investigației, într-un termen rezonabil, în special dacă este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu o altă autoritate de supraveghere;

(g)

cooperează, inclusiv prin schimb de informații, cu alte autorități de supraveghere și își oferă asistență reciprocă pentru a asigura coerența aplicării și respectării prezentului regulament;

(h)

desfășoară investigații privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv pe baza unor informații primite de la o altă autoritate de supraveghere sau de la o altă autoritate publică;

(i)

monitorizează evoluțiile relevante, în măsura în care acestea au impact asupra protecției datelor cu caracter personal, în special evoluția tehnologiilor informației și comunicațiilor și a practicilor comerciale;

(j)

adoptă clauze contractuale standard menționate la articolul 28 alineatul (8) și la articolul 46 alineatul (2) litera (d);

(k)

întocmește și menține la zi o listă în legătură cu cerința privind evaluarea impactului asupra protecției datelor, în conformitate cu articolul 35 alineatul (4);

(l)

oferă consiliere cu privire la operațiunile de prelucrare menționate la articolul 36 alineatul (2);

(m)

încurajează elaborarea de coduri de conduită în conformitate cu articolul 40 alineatul (1), își dă avizul cu privire la acestea și le aprobă pe cele care oferă suficiente garanții, în conformitate cu articolul 40 alineatul (5);

(n)

încurajează stabilirea unor mecanisme de certificare, precum și a unor sigilii și mărci în domeniul protecției datelor în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) și aprobă criteriile de certificare în conformitate cu articolul 42 alineatul (5);

(o)

acolo unde este cazul, efectuează o revizuire periodică a certificărilor acordate, în conformitate cu articolul 42 alineatul (7);

(p)

elaborează și publică criteriile de acreditare a unui organism de monitorizare a codurilor de conduită în conformitate cu articolul 41 și a unui organism de certificare în conformitate cu articolul 43;

(q)

coordonează procedura de acreditare a unui organism de monitorizare a codurilor de conduită în conformitate cu articolul 41 și a unui organism de certificare în conformitate cu articolul 43;

(r)

autorizează clauzele și dispozițiile contractuale menționate la articolul 46 alineatul (3);

(s)

aprobă regulile corporatiste obligatorii în conformitate cu articolul 47;

(t)

contribuie la activitățile comitetului;

(u)

menține la zi evidențe interne privind încălcările prezentului regulament și măsurile luate, în special avertismentele emise și sancțiunile impuse în conformitate cu articolul 58 alineatul (2); și

(v)

îndeplinește orice alte sarcini legate de protecția datelor cu caracter personal.

(2)   Fiecare autoritate de supraveghere facilitează depunerea plângerilor menționate la alineatul (1) litera (f) prin măsuri precum punerea la dispoziție a unui formular de depunere a plângerii care să poată fi completat inclusiv în format electronic, fără a exclude alte mijloace de comunicare.

(3)   Îndeplinirea sarcinilor fiecărei autorități de supraveghere este gratuită pentru persoana vizată și, după caz, pentru responsabilul cu protecția datelor.

(4)   În cazul în care cererile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, autoritatea de supraveghere poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative, sau poate refuza să le trateze. Sarcina de a demonstra caracterul evident nefondat sau excesiv al cererii revine autorității de supraveghere.

Articolul 70

Sarcinile comitetului

(1)   Comitetul asigură aplicarea coerentă a prezentului regulament. În acest scop, din proprie inițiativă sau, după caz, la solicitarea Comisiei, comitetul are, în special, următoarele sarcini:

(a)

să monitorizeze și să asigure aplicarea corectă a prezentului regulament, în cazurile prevăzute la articolele 64 și 65, fără a aduce atingere sarcinilor autorităților naționale de supraveghere;

(b)

să ofere consiliere Comisiei cu privire la orice aspect legat de protecția datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii, inclusiv cu privire la orice propunere de modificare a prezentului regulament;

(c)

să ofere consiliere Comisiei cu privire la formatul și procedurile pentru schimbul de informații între operatori, persoanele împuternicite de operatori și autoritățile de supraveghere pentru regulile corporatiste obligatorii;

(d)

să emită orientări, recomandări și bune practici privind procedurile de ștergere a linkurilor către datele cu caracter personal, a copiilor sau a reproducerilor acestora de care dispun serviciile de comunicații accesibile publicului, astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (2);

(e)

să examineze, din proprie inițiativă, la cererea unuia dintre membrii săi sau la cererea Comisiei, orice chestiune referitoare la aplicarea prezentului regulament și să emită orientări, recomandări și bune practici pentru a încuraja aplicarea coerentă a prezentului regulament;

(f)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu prezentul alineat litera (e) în vederea detalierii criteriilor și condițiilor pentru deciziile bazate pe crearea de profiluri menționate la articolul 22 alineatul (2);

(g)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat pentru stabilirea încălcării securității datelor cu caracter personal și stabilirii întârzierilor nejustificate menționate la articolul 33 alineatele (1) și (2), precum și pentru circumstanțele speciale în care un operator sau o persoană împuternicită de către operator are obligația de a notifica încălcarea securității datelor cu caracter personal;

(h)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în ceea ce privește circumstanțele în care o încălcare a securității datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, menționate la articolul 34 alineatul (1);

(i)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în scopul detalierii criteriilor și cerințelor aplicabile transferurilor de date cu caracter personal bazate pe regulile corporatiste obligatorii care trebuie respectate de operatori și cele care trebuie respectate de persoanele împuternicite de operatori, precum și cu privire la cerințe suplimentare necesare pentru a asigura protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate menționate la articolul 47;

(j)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în vederea detalierii criteriilor și cerințelor pentru transferurile de date cu caracter personal menționate la articolul 49 alineatul (1);

(k)

să elaboreze orientări destinate autorităților de supraveghere, referitoare la aplicarea măsurilor menționate la articolul 58 alineatele (1), (2) și (3) și să stabilească amenzile administrative în conformitate cu articolul 83;

(l)

să revizuiască aplicarea practică a orientărilor, recomandărilor și bunelor practici menționate la literele (e) și (f);

(m)

să emită orientări, recomandări și bune practici în conformitate cu litera (e) din prezentul alineat în vederea stabilirii procedurilor comune de raportare de către persoanele fizice a încălcărilor prezentului regulament în conformitate cu articolul 54 alineatul (2);

(n)

să încurajeze elaborarea de coduri de conduită și stabilirea unor mecanisme de certificare, precum și a unor sigilii și mărci în domeniul protecției datelor, în conformitate cu articolele 40 și 42;

(o)

să efectueze acreditarea organismelor de certificare și revizuirea periodică a acreditării în conformitate cu articolul 43 și să țină un registru public al organismelor acreditate, în conformitate cu articolul 43 alineatul (6), și al operatorilor acreditați sau al persoanelor împuternicite de operator acreditate, stabiliți (stabilite) în țări terțe, în conformitate cu articolul 42 alineatul (7);

(p)

să precizeze cerințele menționate la articolul 43 alineatul (3), în vederea acreditării organismelor de certificare prevăzute la articolul 42;

(q)

să prezinte Comisiei un aviz privind cerințele de certificare menționate la articolul 43 alineatul (8);

(r)

să prezinte Comisiei un aviz privind pictogramele menționate la articolul 12 alineatul (7);

(s)

să prezinte Comisiei un aviz pentru evaluarea caracterului adecvat al nivelului de protecție într-o țară terță sau o organizație internațională, inclusiv pentru a determina dacă o țară terță, un teritoriu, sau unul sau mai multe sectoare specificate din acea țară terță, sau o organizație internațională nu mai asigură un nivel de protecție adecvat. În acest scop, Comisia pune la dispoziția comitetului toată documentația necesară, inclusiv corespondența purtată cu autoritățile publice ale țării terțe, în ceea ce privește acea țară terță, acel teritoriu sau acel sector, sau cu organizația internațională;

(t)

să emită avize privind proiectele de decizii ale autorităților de supraveghere în conformitate cu mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 64 alineatul (1) privind chestiunile prezentate în conformitate cu articolul 64 alineatul (2) și să emită decizii obligatorii în temeiul articolului 65, inclusiv în cazurile menționate la articolul 66;

(u)

să promoveze cooperarea și schimbul eficient bilateral și multilateral de informații și bune practici între autoritățile de supraveghere;

(v)

să promoveze programe comune de formare și să faciliteze schimburile de personal între autoritățile de supraveghere, precum și, după caz, cu autoritățile de supraveghere ale țărilor terțe sau organizațiilor internaționale;

(w)

să promoveze schimbul de cunoștințe și de documente privind legislația și practicile în materie de protecție a datelor cu autoritățile de supraveghere a protecției datelor la nivel mondial;

(x)

să emită avize privind codurile de conduită elaborate la nivelul Uniunii în temeiul articolului 40 alineatul (9); și

(y)

să țină un registru electronic accesibil publicului cu deciziile luate de autoritățile de supraveghere și de instanțe cu privire la chestiuni tratate în cadrul mecanismului pentru asigurarea coerenței.

(2)   În cazul în care Comisia consultă comitetul, aceasta poate indica un termen limită, ținând seama de caracterul urgent al chestiunii.

(3)   Comitetul își transmite avizele, orientările, recomandările și bunele practici Comisiei și comitetului menționat la articolul 93 și le face publice.

(4)   Dacă este cazul, comitetul consultă părțile interesate și le oferă posibilitatea de a face observații într-un termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 76, comitetul publică rezultatele procedurii de consultare.

Articolul 97

Rapoartele Comisiei

(1)   Până la 25 mai 2020 și, ulterior, la fiecare patru ani, Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind evaluarea și revizuirea prezentului regulament. Rapoartele sunt făcute publice.

(2)   În contextul evaluărilor și revizuirilor menționate la alineatul (1), Comisia examinează în special aplicarea și funcționarea:

(a)

capitolului V privind transferul datelor cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale, având în vedere în special deciziile adoptate în temeiul articolului 45 alineatul (3) din prezentul regulament și deciziile adoptate în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE;

(b)

capitolul VII privind cooperarea și coerența.

(3)   În scopul alineatului (1), Comisia poate solicita informații de la statele membre și de la autoritățile de supraveghere.

(4)   La efectuarea evaluărilor și a revizuirilor menționate la alineatele (1) și (2), Comisia ia în considerare pozițiile și constatările Parlamentului European, ale Consiliului, precum și ale altor organisme sau surse relevante.

(5)   Comisia transmite, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare de modificare a prezentului regulament, în special ținând seama de evoluțiile din domeniul tehnologiei informației și având în vedere progresele societății informaționale.


whereas

dal 2004 diritto e informatica