search


interactive GDPR 2016/0679 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2016/0679 RO jump to: cercato: 'aplicării' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl




whereas aplicării:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 936

 

Articolul 2

Domeniul de aplicare material

(1)   Prezentul regulament se aplică prelucrării datelor cu caracter personal, efectuată total sau parțial prin mijloace automatizate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automatizate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență a datelor sau care sunt destinate să facă parte dintr-un sistem de evidență a datelor.

(2)   Prezentul regulament nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:

(a)

în cadrul unei activități care nu intră sub incidența dreptului Uniunii;

(b)

de către statele membre atunci când desfășoară activități care intră sub incidența capitolului 2 al titlului V din Tratatul UE;

(c)

de către o persoană fizică în cadrul unei activități exclusiv personale sau domestice;

(d)

de către autoritățile competente în scopul prevenirii, investigării, depistării sau urmăririi penale a infracțiunilor, sau al executării sancțiunilor penale, inclusiv al protejării împotriva amenințărilor la adresa siguranței publice și al prevenirii acestora.

(3)   Pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, se aplică Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și alte acte juridice ale Uniunii aplicabile unei asemenea prelucrări a datelor cu caracter personal se adaptează la principiile și normele din prezentul regulament în conformitate cu articolul 98.

(4)   Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2000/31/CE, în special normelor privind răspunderea furnizorilor de servicii intermediari, prevăzute la articolele 12-15 din directiva menționată.

Articolul 6

Legalitatea prelucrării

(1)   Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

(a)

persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

(b)

prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

(c)

prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

(d)

prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

(e)

prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

(f)

prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Litera (f) din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor lor.

(2)   Statele membre pot menține sau introduce dispoziții mai specifice de adaptare a aplicării normelor prezentului regulament în ceea ce privește prelucrarea în vederea respectării alineatului (1) literele (c) și (e) prin definirea unor cerințe specifice mai precise cu privire la prelucrare și a altor măsuri de asigurare a unei prelucrări legale și echitabile, inclusiv pentru alte situații concrete de prelucrare, astfel cum este prevăzut în capitolul IX.

(3)   Temeiul pentru prelucrarea menționată la alineatul (1) literele (c) și (e) trebuie să fie prevăzut în:

(a)

dreptul Uniunii; sau

(b)

dreptul intern care se aplică operatorului.

Scopul prelucrării este stabilit pe baza respectivului temei juridic sau, în ceea ce privește prelucrarea menționată la alineatul (1) litera (e), este necesar pentru îndeplinirea unei sarcini efectuate în interes public sau în cadrul exercitării unei funcții publice atribuite operatorului. Respectivul temei juridic poate conține dispoziții specifice privind adaptarea aplicării normelor prezentului regulament, printre altele: condițiile generale care reglementează legalitatea prelucrării de către operator; tipurile de date care fac obiectul prelucrării; persoanele vizate; entitățile cărora le pot fi divulgate datele și scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate; limitările legate de scop; perioadele de stocare; și operațiunile și procedurile de prelucrare, inclusiv măsurile de asigurare a unei prelucrări legale și echitabile cum sunt cele pentru alte situații concrete de prelucrare astfel cum sunt prevăzute în capitolul IX. Dreptul Uniunii sau dreptul intern urmărește un obiectiv de interes public și este proporțional cu obiectivul legitim urmărit.

(4)   În cazul în care prelucrarea în alt scop decât cel pentru care datele cu caracter personal au fost colectate nu se bazează pe consimțământul persoanei vizate sau pe dreptul Uniunii sau dreptul intern, care constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică pentru a proteja obiectivele menționate la articolul 23 alineatul (1), operatorul, pentru a stabili dacă prelucrarea în alt scop este compatibilă cu scopul pentru care datele cu caracter personal au fost colectate inițial, ia în considerare, printre altele:

(a)

orice legătură dintre scopurile în care datele cu caracter personal au fost colectate și scopurile prelucrării ulterioare preconizate;

(b)

contextul în care datele cu caracter personal au fost colectate, în special în ceea ce privește relația dintre persoanele vizate și operator;

(c)

natura datelor cu caracter personal, în special în cazul prelucrării unor categorii speciale de date cu caracter personal, în conformitate cu articolul 9, sau în cazul în care sunt prelucrate date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracțiuni, în conformitate cu articolul 10;

(d)

posibilele consecințe asupra persoanelor vizate ale prelucrării ulterioare preconizate;

(e)

existența unor garanții adecvate, care pot include criptarea sau pseudonimizarea.

Articolul 40

Coduri de conduită

(1)   Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează elaborarea de coduri de conduită menite să contribuie la buna aplicare a prezentului regulament, ținând seama de caracteristicile specifice ale diverselor sectoare de prelucrare și de nevoile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.

(2)   Asociațiile și alte organisme care reprezintă categorii de operatori sau de persoane împuternicite de operatori pot pregăti coduri de conduită sau le pot modifica sau extinde pe cele existente, în scopul de a specifica modul de aplicare a prezentului regulament, cum ar fi în ceea ce privește:

(a)

prelucrarea în mod echitabil și transparent;

(b)

interesele legitime urmărite de operatori în contexte specifice;

(c)

colectarea datelor cu caracter personal;

(d)

pseudonimizarea datelor cu caracter personal;

(e)

informarea publicului și a persoanelor vizate;

(f)

exercitarea drepturilor persoanelor vizate;

(g)

informarea și protejarea copiilor și modalitatea în care trebuie obținut consimțământul titularilor răspunderii părintești asupra copiilor;

(h)

măsurile și procedurile menționate la articolele 24 și 25 și măsurile de asigurare a securității prelucrării, menționate la articolul 32;

(i)

notificarea autorităților de supraveghere cu privire la încălcările securității datelor cu caracter personal și informarea persoanelor vizate cu privire la aceste încălcări;

(j)

transferul de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale; sau

(k)

proceduri extrajudiciare și alte proceduri de soluționare a litigiilor pentru soluționarea litigiilor între operatori și persoanele vizate în ceea ce privește prelucrarea, fără a aduce atingere drepturilor persoanelor vizate, în temeiul articolelor 77 și 79.

(3)   La codurile de conduită aprobate în temeiul alineatului (5) din prezentul articol și care au o valabilitate generală în temeiul alineatului (9) din prezentul articol pot adera nu numai operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care fac obiectul prezentului regulament, ci și operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care nu fac obiectul prezentului regulament în temeiul articolului 3, în scopul de a oferi garanții adecvate în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale în condițiile menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (e). Acești operatori sau persoane împuternicite de operatori își asumă angajamente cu caracter obligatoriu și executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanțiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

(4)   Codul de conduită prevăzut la alineatul (2) din prezentul articol cuprinde mecanisme care permit organismului menționat la articolul 41 alineatul (1) să efectueze monitorizarea obligatorie a respectării dispozițiilor acestuia de către operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care se angajează să îl aplice, fără a aduce atingere sarcinilor și competențelor autorităților de supraveghere care sunt competente în temeiul articolului 55 sau 56.

(5)   Asociațiile și alte organisme menționate la alineatul (2) din prezentul articol care intenționează să pregătească un cod de conduită sau să modifice sau să extindă un cod existent transmit proiectul de cod, de modificare sau de extindere autorității de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55. Autoritatea de supraveghere emite un aviz cu privire la conformitatea cu prezentul regulament a proiectului de cod, de modificare sau de extindere și îl aprobă în cazul în care se constată că acesta oferă garanții adecvate suficiente.

(6)   În cazul în care proiectul de cod, de modificare sau de extindere este aprobat în conformitate cu alineatul (5), iar codul de conduită în cauză nu are legătură cu activitățile de prelucrare din mai multe state membre, autoritatea de supraveghere înregistrează și publică codul.

(7)   În cazul în care un proiect de cod de conduită, de modificare sau de extindere are legătură cu activitățile de prelucrare din mai multe state membre, înainte de aprobare, autoritatea de supraveghere competentă în temeiul articolului 55 îl transmite, prin procedura menționată la articolul 63, comitetului, care emite un aviz cu privire la conformitatea cu prezentul regulament a proiectului respectiv, sau, în situația menționată la alineatul (3) din prezentul articol, oferă garanții adecvate.

(8)   În cazul în care avizul menționat la alineatul (7) confirmă conformitatea cu prezentul regulament a proiectului de cod, de modificare sau de extindere sau în cazul în care, în situația menționată la alineatul (3), oferă garanții adecvate, comitetul transmite avizul său Comisiei.

(9)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a decide că codul de conduită, modificarea sau extinderea aprobate care i-au fost prezentate în temeiul alineatului (8) din prezentul articol au valabilitate generală în Uniune. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 93 alineatul (2).

(10)   Comisia asigură publicitatea adecvată pentru codurile aprobate asupra cărora s-a decis că au valabilitate generală în conformitate cu alineatul (9).

(11)   Comitetul regrupează toate codurile de conduită, modificările și extinderile aprobate într-un registru și le pune la dispoziția publicului prin mijloace corespunzătoare.

Articolul 41

Monitorizarea codurilor de conduită aprobate

(1)   Fără a aduce atingere sarcinilor și competențelor autorității de supraveghere competente în temeiul articolelor 57 și 58, monitorizarea respectării unui cod de conduită în temeiul articolului 40 poate fi realizată de un organism care dispune de un nivel adecvat de expertiză în legătură cu obiectul codului și care este acreditat în acest scop de autoritatea de supraveghere competentă.

(2)   Un organism menționat la alineatul (1) poate fi acreditat pentru monitorizarea respectării unui cod de conduită dacă:

(a)

a demonstrat autorității de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, independența și expertiza sa în legătură cu obiectul codului;

(b)

a instituit proceduri care îi permit să evalueze eligibilitatea operatorilor și a persoanelor împuternicite de operatori în vederea aplicării codului, să monitorizeze respectarea de către aceștia a dispozițiilor codului și să revizuiască periodic funcționarea acestuia;

(c)

a instituit proceduri și structuri pentru tratarea plângerilor privind încălcări ale codului sau privind modul în care codul a fost sau este pus în aplicare de un operator sau o persoană împuternicită de operator, precum și pentru asigurarea transparenței acestor proceduri și structuri pentru persoanele vizate și pentru public; și

(d)

a demonstrat autorității de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, că sarcinile și atribuțiile sale nu creează conflicte de interese.

(3)   Autoritatea de supraveghere competentă transmite proiectul de criterii pentru acreditarea unui organism menționat la alineatul (1) din prezentul articol comitetului, în conformitate cu mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 63.

(4)   Fără a aduce atingere sarcinilor și competențelor autorității de supraveghere competente și dispozițiilor capitolului VIII, un organism menționat la alineatul (1) din prezentul articol ia măsuri corespunzătoare, sub rezerva unor garanții adecvate, în cazul încălcării codului de către un operator sau o persoană împuternicită de operator, inclusiv prin suspendarea sau excluderea respectivului operator sau a respectivei persoane din cadrul codului. Organismul în cauză informează autoritatea de supraveghere competentă cu privire la aceste măsuri și la motivele care le-au determinat.

(5)   Autoritatea de supraveghere competentă revocă acreditarea unui organism menționat la alineatul (1) în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru acreditare sau măsurile luate de organismul în cauză încalcă prezentul regulament.

(6)   Prezentul articol nu se aplică prelucrării efectuate de autorități și organisme publice.

Articolul 42

Certificare

(1)   Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează, în special la nivelul Uniunii, instituirea de mecanisme de certificare în domeniul protecției datelor, precum și de sigilii și mărci în acest domeniu, care să permită demonstrarea faptului că operațiunile de prelucrare efectuate de operatori și de persoanele împuternicite de operatori respectă prezentul regulament. Sunt luate în considerare necesitățile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.

(2)   Mecanismele de certificare din domeniul protecției datelor, sigiliile sau mărcile aprobate în temeiul alineatului (5) din prezentul articol sunt instituite nu numai pentru a fi respectate de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care fac obiectul prezentului regulament, ci și pentru a demonstra existența unor garanții adecvate oferite de operatorii sau de persoanele împuternicite de operatori care nu fac obiectul prezentului regulament, în temeiul articolului 3, în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale în condițiile menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (f). Acești operatori sau persoane împuternicite de operatori își asumă angajamente cu caracter obligatoriu și executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanțiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

(3)   Certificarea este voluntară și disponibilă prin intermediul unui proces transparent.

(4)   Certificarea în conformitate cu prezentul articol nu reduce responsabilitatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator de a respecta prezentul regulament și nu aduce atingere sarcinilor și competențelor autorităților de supraveghere care sunt competente în temeiul articolului 55 sau 56.

(5)   Organismele de certificare menționate la articolul 43 sau autoritatea de supraveghere competentă emit o certificare în temeiul prezentului articol, pe baza criteriilor aprobate de către autoritatea de supraveghere competentă respectivă în temeiul articolului 58 alineatul (3), sau de către comitet în temeiul articolului 63. În cazul în care criteriile sunt aprobate de comitet, aceasta poate duce la o certificare comună, și anume sigiliul european privind protecția datelor.

(6)   Operatorul sau persoana împuternicită de operator care supune activitățile sale de prelucrare mecanismului de certificare oferă organismului de certificare menționat la articolul 43 sau, după caz, autorității de supraveghere competente, toate informațiile necesare pentru desfășurarea procedurii de certificare, precum și accesul la activitățile de prelucrare respective.

(7)   Certificarea este eliberată unui operator sau unei persoane împuternicite de operator pentru o perioadă maximă de trei ani și poate fi reînnoită în aceleași condiții, cu condiția ca cerințele relevante să fie îndeplinite în continuare. Certificarea este retrasă, după caz, de către organismele de certificare menționate la articolul 43 sau de către autoritatea de supraveghere competentă în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerințele pentru certificare.

(8)   Comitetul regrupează toate mecanismele de certificare și sigiliile și mărcile de protecție a datelor într-un registru și le pune la dispoziția publicului prin orice mijloc corespunzător.

Articolul 45

Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecție

(1)   Transferul de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională se poate realiza atunci când Comisia a decis că țara terță, un teritoriu ori unul sau mai multe sectoare specificate din acea țară terță sau organizația internațională în cauză asigură un nivel de protecție adecvat. Transferurile realizate în aceste condiții nu necesită autorizări speciale.

(2)   Atunci când evaluează caracterul adecvat al nivelului de protecție, Comisia ține seama, în special, de următoarele elemente:

(a)

statul de drept, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legislația relevantă, atât generală, cât și sectorială, inclusiv privind securitatea publică, apărarea, securitatea națională și dreptul penal, precum și accesul autorităților publice la datele cu caracter personal, precum și punerea în aplicare a acestei legislații, normele de protecție a datelor, normele profesionale și măsurile de securitate, inclusiv normele privind transferul ulterior de date cu caracter personal către o altă țară terță sau organizație internațională, care sunt respectate în țara terță respectivă sau în organizația internațională respectivă, jurisprudența, precum și existența unor drepturi efective și opozabile ale persoanelor vizate și a unor reparații efective pe cale administrativă și judiciară pentru persoanele vizate ale căror date cu caracter personal sunt transferate;

(b)

existența și funcționarea eficientă a uneia sau mai multor autorități de supraveghere independente în țara terță sau sub jurisdicția cărora intră o organizație internațională, cu responsabilitate pentru asigurarea și impunerea respectării normelor de protecție a datelor, incluzând competențe adecvate de asigurare a respectării aplicării, pentru acordarea de asistență și consiliere persoanelor vizate cu privire la exercitarea drepturilor acestora și pentru cooperarea cu autoritățile de supraveghere din statele membre; și

(c)

angajamentele internaționale la care a aderat țara terță sau organizația internațională în cauză sau alte obligații care decurg din convenții sau instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, precum și din participarea acesteia la sisteme multilaterale sau regionale, mai ales în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(3)   Comisia, după ce evaluează caracterul adecvat al nivelului de protecție, poate decide, printr-un act de punere în aplicare, că o țară terță, un teritoriu sau unul sau mai multe sectoare specificate dintr-o țară terță sau o organizație internațională asigură un nivel de protecție adecvat în sensul alineatului (2) din prezentul articol. Actul de punere în aplicare prevede un mecanism de revizuire periodică, cel puțin o dată la patru ani, care ia în considerare toate evoluțiile relevante din țara terță sau organizația internațională. Actul de punere în aplicare menționează aplicarea geografică și sectorială, și, după caz, identifică autoritatea sau autoritățile de supraveghere menționate la alineatul (2) litera (b) din prezentul articol. Actul de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 93 alineatul (2).

(4)   Comisia monitorizează continuu evoluțiile din țările terțe și de la nivelul organizațiilor internaționale care ar putea afecta funcționarea deciziilor adoptate în temeiul alineatului (3) din prezentul articol și a deciziilor adoptate în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE.

(5)   În cazul în care informațiile disponibile dezvăluie, în special în urma revizuirii menționate la alineatul (3) din prezentul articol, că o țară terță, un teritoriu sau un sector specificat din acea țară terță sau o organizație internațională nu mai asigură un nivel de protecție adecvat în sensul alineatului (2) din prezentul articol, Comisia, dacă este necesar, abrogă, modifică sau suspendă, prin intermediul unui act de punere în aplicare, decizia menționată la alineatul (3) din prezentul articol fără efect retroactiv. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 93 alineatul (2).

Din motive imperioase de urgență, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile în conformitate cu procedura menționată la articolul 93 alineatul (3).

(6)   Comisia inițiază consultări cu țara terță sau organizația internațională în vederea remedierii situației care a stat la baza deciziei luate în conformitate cu alineatul (5).

(7)   O decizie luată în temeiul alineatului (5) din prezentul articol nu aduce atingere transferurilor de date cu caracter personal către țara terță, un teritoriu sau unul sau mai multe sectoare specificate din acea țară terță sau către organizația internațională în cauză în conformitate cu articolele 46-49.

(8)   Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe site-ul său o listă a țărilor terțe, a teritoriilor și sectoarelor specificate dintr-o țară terță și a organizațiilor internaționale în cazul cărora a decis că nivelul de protecție adecvat este asigurat sau nu mai este asigurat.

(9)   Deciziile adoptate de Comisie în temeiul articolului 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE rămân în vigoare până când sunt modificate, înlocuite sau abrogate de o decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu alineatul (3) sau (5) din prezentul articol.

Articolul 50

Cooperarea internațională în domeniul protecției datelor cu caracter personal

În ceea ce privește țările terțe și organizațiile internaționale, Comisia și autoritățile de supraveghere iau măsurile corespunzătoare pentru:

(a)

elaborarea de mecanisme de cooperare internațională pentru a facilita asigurarea aplicării efective a legislației privind protecția datelor cu caracter personal;

(b)

acordarea de asistență internațională reciprocă în asigurarea aplicării legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal, inclusiv prin notificare, transferul plângerilor, asistență în investigații și schimb de informații, sub rezerva unor garanții adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal și a altor drepturi și libertăți fundamentale;

(c)

implicarea părților interesate relevante în discuțiile și activitățile care au ca scop intensificarea cooperării internaționale în domeniul aplicării legislației privind protecția datelor cu caracter personal;

(d)

promovarea schimbului reciproc și a documentației cu privire la legislația și practicile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, inclusiv în ceea ce privește conflictele jurisdicționale cu țările terțe.

CAPITOLUL VI

Autorități de supraveghere independente

Secțiunea 1

Statutul independent

Articolul 51

Autoritatea de supraveghere

(1)   Fiecare stat membru se asigură că una sau mai multe autorități publice independente sunt responsabile de monitorizarea aplicării prezentului regulament, în vederea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea și în vederea facilitării liberei circulații a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii („autoritatea de supraveghere”).

(2)   Fiecare autoritate de supraveghere contribuie la aplicarea coerentă a prezentului regulament în întreaga Uniune. În acest scop, autoritățile de supraveghere cooperează atât între ele, cât și cu Comisia, în conformitate cu capitolul VII.

(3)   În cazul în care mai multe autorități de supraveghere sunt instituite într-un stat membru, acesta desemnează autoritatea de supraveghere care reprezintă autoritățile respective în cadrul comitetului și instituie un mecanism prin care să asigure respectarea de către celelalte autorități a normelor privind mecanismul pentru asigurarea coerenței prevăzut la articolul 63.

(4)   Fiecare stat membru notifică Comisiei dispozițiile de drept pe care le adoptă în temeiul prezentului capitol până la 25 mai 2018 și, fără întârziere, orice modificare ulterioară pe care o aduce acestor dispoziții.

Articolul 57

Sarcini

(1)   Fără a aduce atingere altor sarcini stabilite în temeiul prezentului regulament, fiecare autoritate de supraveghere, pe teritoriul său:

(a)

monitorizează și asigură aplicarea prezentului regulament;

(b)

promovează acțiuni de sensibilizare și de înțelegere în rândul publicului a riscurilor, normelor, garanțiilor și drepturilor în materie de prelucrare. Se acordă atenție specială activităților care se adresează în mod specific copiilor;

(c)

oferă consiliere, în conformitate cu dreptul intern, parlamentului național, guvernului și altor instituții și organisme cu privire la măsurile legislative și administrative referitoare la protecția drepturilor și libertăților persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea;

(d)

promovează acțiuni de sensibilizare a operatorilor și a persoanelor împuternicite de aceștia cu privire la obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament;

(e)

la cerere, furnizează informații oricărei persoane vizate în legătură cu exercitarea drepturilor sale în conformitate cu prezentul regulament și, dacă este cazul, cooperează cu autoritățile de supraveghere din alte state membre în acest scop;

(f)

tratează plângerile depuse de o persoană vizată, un organism, o organizație sau o asociație în conformitate cu articolul 80 și investighează într-o măsură adecvată obiectul plângerii și informează reclamantul cu privire la evoluția și rezultatul investigației, într-un termen rezonabil, în special dacă este necesară efectuarea unei investigații mai amănunțite sau coordonarea cu o altă autoritate de supraveghere;

(g)

cooperează, inclusiv prin schimb de informații, cu alte autorități de supraveghere și își oferă asistență reciprocă pentru a asigura coerența aplicării și respectării prezentului regulament;

(h)

desfășoară investigații privind aplicarea prezentului regulament, inclusiv pe baza unor informații primite de la o altă autoritate de supraveghere sau de la o altă autoritate publică;

(i)

monitorizează evoluțiile relevante, în măsura în care acestea au impact asupra protecției datelor cu caracter personal, în special evoluția tehnologiilor informației și comunicațiilor și a practicilor comerciale;

(j)

adoptă clauze contractuale standard menționate la articolul 28 alineatul (8) și la articolul 46 alineatul (2) litera (d);

(k)

întocmește și menține la zi o listă în legătură cu cerința privind evaluarea impactului asupra protecției datelor, în conformitate cu articolul 35 alineatul (4);

(l)

oferă consiliere cu privire la operațiunile de prelucrare menționate la articolul 36 alineatul (2);

(m)

încurajează elaborarea de coduri de conduită în conformitate cu articolul 40 alineatul (1), își dă avizul cu privire la acestea și le aprobă pe cele care oferă suficiente garanții, în conformitate cu articolul 40 alineatul (5);

(n)

încurajează stabilirea unor mecanisme de certificare, precum și a unor sigilii și mărci în domeniul protecției datelor în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) și aprobă criteriile de certificare în conformitate cu articolul 42 alineatul (5);

(o)

acolo unde este cazul, efectuează o revizuire periodică a certificărilor acordate, în conformitate cu articolul 42 alineatul (7);

(p)

elaborează și publică criteriile de acreditare a unui organism de monitorizare a codurilor de conduită în conformitate cu articolul 41 și a unui organism de certificare în conformitate cu articolul 43;

(q)

coordonează procedura de acreditare a unui organism de monitorizare a codurilor de conduită în conformitate cu articolul 41 și a unui organism de certificare în conformitate cu articolul 43;

(r)

autorizează clauzele și dispozițiile contractuale menționate la articolul 46 alineatul (3);

(s)

aprobă regulile corporatiste obligatorii în conformitate cu articolul 47;

(t)

contribuie la activitățile comitetului;

(u)

menține la zi evidențe interne privind încălcările prezentului regulament și măsurile luate, în special avertismentele emise și sancțiunile impuse în conformitate cu articolul 58 alineatul (2); și

(v)

îndeplinește orice alte sarcini legate de protecția datelor cu caracter personal.

(2)   Fiecare autoritate de supraveghere facilitează depunerea plângerilor menționate la alineatul (1) litera (f) prin măsuri precum punerea la dispoziție a unui formular de depunere a plângerii care să poată fi completat inclusiv în format electronic, fără a exclude alte mijloace de comunicare.

(3)   Îndeplinirea sarcinilor fiecărei autorități de supraveghere este gratuită pentru persoana vizată și, după caz, pentru responsabilul cu protecția datelor.

(4)   În cazul în care cererile sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, autoritatea de supraveghere poate percepe o taxă rezonabilă, bazată pe costurile administrative, sau poate refuza să le trateze. Sarcina de a demonstra caracterul evident nefondat sau excesiv al cererii revine autorității de supraveghere.

Articolul 68

Comitetul european pentru protecția datelor

(1)   Comitetul european pentru protecția datelor („comitetul”) este instituit ca organ al Uniunii și are personalitate juridică.

(2)   Comitetul este reprezentat de președintele său.

(3)   Comitetul este alcătuit din șeful unei autorități de supraveghere din fiecare stat membru și din Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor sau reprezentanții respectivi ai acestora.

(4)   În cazul în care într-un stat membru mai multe autorități de supraveghere sunt responsabile de monitorizarea aplicării dispozițiilor adoptate în temeiul prezentului regulament, se numește un reprezentant comun în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv.

(5)   Comisia are dreptul de a participa la activitățile și reuniunile comitetului fără a avea drept de vot. Comisia numește un reprezentant. Președintele comitetului comunică Comisiei activitățile comitetului.

(6)   În cazurile menționate la articolul 65, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor deține drept de vot numai cu privire la deciziile care privesc principiile și normele aplicabile în ceea ce privește instituțiile, organismele, oficiile și agențiile Uniunii care corespund pe fond cu cele din prezentul regulament.

Articolul 71

Rapoarte

(1)   Comitetul întocmește un raport anual privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrare în Uniune și, dacă este relevant, în țări terțe și organizații internaționale. Raportul este pus la dispoziția publicului și transmis Parlamentului European, Consiliului și Comisiei.

(2)   Raportul anual include o revizuire a aplicării practice a orientărilor, recomandărilor și bunelor practici menționate la articolul 70 alineatul (1) litera (l), precum și a deciziilor obligatorii menționate la articolul 65.


whereas

dal 2004 diritto e informatica