search


interactive GDPR 2016/0679 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2016/0679 RO jump to: cercato: 'notificare' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl




whereas notificare:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 827

 

Articolul 19

Obligația de notificare privind rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal sau restricționarea prelucrării

Operatorul comunică fiecărui destinatar căruia i-au fost divulgate datele cu caracter personal orice rectificare sau ștergere a datelor cu caracter personal sau restricționare a prelucrării efectuate în conformitate cu articolul 16, articolul 17 alineatul (1) și articolul 18, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate. Operatorul informează persoana vizată cu privire la destinatarii respectivi dacă persoana vizată solicită acest lucru.

Articolul 28

Persoana împuternicită de operator

(1)   În cazul în care prelucrarea urmează să fie realizată în numele unui operator, operatorul recurge doar la persoane împuternicite care oferă garanții suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să respecte cerințele prevăzute în prezentul regulament și să asigure protecția drepturilor persoanei vizate.

(2)   Persoana împuternicită de operator nu recrutează o altă persoană împuternicită de operator fără a primi în prealabil o autorizație scrisă, specifică sau generală, din partea operatorului. În cazul unei autorizații generale scrise, persoana împuternicită de operator informează operatorul cu privire la orice modificări preconizate privind adăugarea sau înlocuirea altor persoane împuternicite de operator, oferind astfel posibilitatea operatorului de a formula obiecții față de aceste modificări.

(3)   Prelucrarea de către o persoană împuternicită de un operator este reglementată printr-un contract sau alt act juridic în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care are caracter obligatoriu pentru persoana împuternicită de operator în raport cu operatorul și care stabilește obiectul și durata prelucrării, natura și scopul prelucrării, tipul de date cu caracter personal și categoriile de persoane vizate și obligațiile și drepturile operatorului. Respectivul contract sau act juridic prevede în special că persoană împuternicită de operator:

(a)

prelucrează datele cu caracter personal numai pe baza unor instrucțiuni documentate din partea operatorului, inclusiv în ceea ce privește transferurile de date cu caracter personal către o țară terță sau o organizație internațională, cu excepția cazului în care această obligație îi revine persoanei împuternicite în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern care i se aplică; în acest caz, notifică această obligație juridică operatorului înainte de prelucrare, cu excepția cazului în care dreptul respectiv interzice o astfel de notificare din motive importante legate de interesul public;

(b)

se asigură că persoanele autorizate să prelucreze datele cu caracter personal s-au angajat să respecte confidențialitatea sau au o obligație statutară adecvată de confidențialitate;

(c)

adoptă toate măsurile necesare în conformitate cu articolul 32;

(d)

respectă condițiile menționate la alineatele (2) și (4) privind recrutarea unei alte persoane împuternicite de operator;

(e)

ținând seama de natura prelucrării, oferă asistență operatorului prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate, în măsura în care acest lucru este posibil, pentru îndeplinirea obligației operatorului de a răspunde cererilor privind exercitarea de către persoana vizată a drepturilor prevăzute în capitolul III;

(f)

ajută operatorul să asigure respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 32-36, ținând seama de caracterul prelucrării și informațiile aflate la dispoziția persoanei împuternicite de operator;

(g)

la alegerea operatorului, șterge sau returnează operatorului toate datele cu caracter personal după încetarea furnizării serviciilor legate de prelucrare și elimină copiile existente, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern impune stocarea datelor cu caracter personal;

(h)

pune la dispoziția operatorului toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea obligațiilor prevăzute la prezentul articol, permite desfășurarea auditurilor, inclusiv a inspecțiilor, efectuate de operator sau alt auditor mandatat și contribuie la acestea.

În ceea ce privește primul paragraf litera (h), persoana împuternicită de operator informează imediat operatorul în cazul în care, în opinia sa, o instrucțiune încalcă prezentul regulament sau alte dispoziții din dreptul intern sau din dreptul Uniunii referitoare la protecția datelor.

(4)   În cazul în care o persoană împuternicită de un operator recrutează o altă persoană împuternicită pentru efectuarea de activități de prelucrare specifice în numele operatorului, aceleași obligații privind protecția datelor prevăzute în contractul sau în alt act juridic încheiat între operator și persoana împuternicită de operator, astfel cum se prevede la alineatul (3), revin celei de a doua persoane împuternicite, prin intermediul unui contract sau al unui alt act juridic, în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern, în special furnizarea de garanții suficiente pentru punerea în aplicare a unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, astfel încât prelucrarea să îndeplinească cerințele prezentului regulament. În cazul în care această a doua persoană împuternicită nu își respectă obligațiile privind protecția datelor, persoana împuternicită inițială rămâne pe deplin răspunzătoare față de operator în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor acestei a doua persoane împuternicite.

(5)   Aderarea persoanei împuternicite de operator la un cod de conduită aprobat, menționat la articolul 40, sau la un mecanism de certificare aprobat, menționat la articolul 42, poate fi utilizată ca element prin care să se demonstreze existența garanțiilor suficiente menționate la alineatele (1) și (4) din prezentul articol.

(6)   Fără a aduce atingere unui contract individual încheiat între operator și persoana împuternicită de operator, contractul sau celălalt act juridic menționat la alineatele (3) și (4) din prezentul articol se poate baza, integral sau parțial, pe clauze contractuale standard menționate la alineatele (7) și (8) din prezentul articol, inclusiv atunci când fac parte dintr-o certificare acordată operatorului sau persoanei împuternicite de operator în temeiul articolelor 42 și 43.

(7)   Comisia poate să prevadă clauze contractuale standard pentru aspectele menționate la alineatele (3) și (4) din prezentul articol și în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 93 alineatul (2).

(8)   O autoritate de supraveghere poate să adopte clauze contractuale standard pentru aspectele menționate la alineatele (3) și (4) din prezentul articol și în conformitate cu mecanismul pentru asigurarea coerenței menționat la articolul 63.

(9)   Contractul sau celălalt act juridic menționat la alineatele (3) și (4) se formulează în scris, inclusiv în format electronic.

(10)   Fără a aduce atingere articolelor 82, 83 și 84, în cazul în care o persoană împuternicită de operator încălcă prezentul regulament, prin stabilirea scopurilor și mijloacelor de prelucrare a datelor cu caracter personal, persoana împuternicită de operator este considerată a fi un operator în ceea ce privește prelucrarea respectivă.

Articolul 33

notificarea autorității de supraveghere în cazul încălcării securității datelor cu caracter personal

(1)   În cazul în care are loc o încălcare a securității datelor cu caracter personal, operatorul notifică acest lucru autorității de supraveghere competente în temeiul articolului 55, fără întârzieri nejustificate și, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care a luat cunoștință de aceasta, cu excepția cazului în care este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice. În cazul în care notificarea nu are loc în termen de 72 de ore, aceasta este însoțită de o explicație motivată din partea autorității de supraveghere în cazul în care.

(2)   Persoana împuternicită de operator înștiințează operatorul fără întârzieri nejustificate după ce ia cunoștință de o încălcare a securității datelor cu caracter personal.

(3)   notificarea menționată la alineatul (1) cel puțin:

(a)

descrie caracterul încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, acolo unde este posibil, categoriile și numărul aproximativ al persoanelor vizate în cauză, precum și categoriile și numărul aproximativ al înregistrărilor de date cu caracter personal în cauză;

(b)

comunică numele și datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor sau un alt punct de contact de unde se pot obține mai multe informații;

(c)

descrie consecințele probabile ale încălcării securității datelor cu caracter personal;

(d)

descrie măsurile luate sau propuse spre a fi luate de operator pentru a remedia problema încălcării securității datelor cu caracter personal, inclusiv, după caz, măsurile pentru atenuarea eventualelor sale efecte negative.

(4)   Atunci când și în măsura în care nu este posibil să se furnizeze informațiile în același timp, acestea pot fi furnizate în mai multe etape, fără întârzieri nejustificate.

(5)   Operatorul păstrează documente referitoare la toate cazurile de încălcare a securității datelor cu caracter personal, care cuprind o descriere a situației de fapt în care a avut loc încălcarea securității datelor cu caracter personal, a efectelor acesteia și a măsurilor de remediere întreprinse. Această documentație permite autorității de supraveghere să verifice conformitatea cu prezentul articol.

Articolul 40

Coduri de conduită

(1)   Statele membre, autoritățile de supraveghere, comitetul și Comisia încurajează elaborarea de coduri de conduită menite să contribuie la buna aplicare a prezentului regulament, ținând seama de caracteristicile specifice ale diverselor sectoare de prelucrare și de nevoile specifice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii.

(2)   Asociațiile și alte organisme care reprezintă categorii de operatori sau de persoane împuternicite de operatori pot pregăti coduri de conduită sau le pot modifica sau extinde pe cele existente, în scopul de a specifica modul de aplicare a prezentului regulament, cum ar fi în ceea ce privește:

(a)

prelucrarea în mod echitabil și transparent;

(b)

interesele legitime urmărite de operatori în contexte specifice;

(c)

colectarea datelor cu caracter personal;

(d)

pseudonimizarea datelor cu caracter personal;

(e)

informarea publicului și a persoanelor vizate;

(f)

exercitarea drepturilor persoanelor vizate;

(g)

informarea și protejarea copiilor și modalitatea în care trebuie obținut consimțământul titularilor răspunderii părintești asupra copiilor;

(h)

măsurile și procedurile menționate la articolele 24 și 25 și măsurile de asigurare a securității prelucrării, menționate la articolul 32;

(i)

notificarea autorităților de supraveghere cu privire la încălcările securității datelor cu caracter personal și informarea persoanelor vizate cu privire la aceste încălcări;

(j)

transferul de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale; sau

(k)

proceduri extrajudiciare și alte proceduri de soluționare a litigiilor pentru soluționarea litigiilor între operatori și persoanele vizate în ceea ce privește prelucrarea, fără a aduce atingere drepturilor persoanelor vizate, în temeiul articolelor 77 și 79.

(3)   La codurile de conduită aprobate în temeiul alineatului (5) din prezentul articol și care au o valabilitate generală în temeiul alineatului (9) din prezentul articol pot adera nu numai operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care fac obiectul prezentului regulament, ci și operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care nu fac obiectul prezentului regulament în temeiul articolului 3, în scopul de a oferi garanții adecvate în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către țări terțe sau organizații internaționale în condițiile menționate la articolul 46 alineatul (2) litera (e). Acești operatori sau persoane împuternicite de operatori își asumă angajamente cu caracter obligatoriu și executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanțiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

(4)   Codul de conduită prevăzut la alineatul (2) din prezentul articol cuprinde mecanisme care permit organismului menționat la articolul 41 alineatul (1) să efectueze monitorizarea obligatorie a respectării dispozițiilor acestuia de către operatorii sau persoanele împuternicite de operatori care se angajează să îl aplice, fără a aduce atingere sarcinilor și competențelor autorităților de supraveghere care sunt competente în temeiul articolului 55 sau 56.

(5)   Asociațiile și alte organisme menționate la alineatul (2) din prezentul articol care intenționează să pregătească un cod de conduită sau să modifice sau să extindă un cod existent transmit proiectul de cod, de modificare sau de extindere autorității de supraveghere care este competentă în temeiul articolului 55. Autoritatea de supraveghere emite un aviz cu privire la conformitatea cu prezentul regulament a proiectului de cod, de modificare sau de extindere și îl aprobă în cazul în care se constată că acesta oferă garanții adecvate suficiente.

(6)   În cazul în care proiectul de cod, de modificare sau de extindere este aprobat în conformitate cu alineatul (5), iar codul de conduită în cauză nu are legătură cu activitățile de prelucrare din mai multe state membre, autoritatea de supraveghere înregistrează și publică codul.

(7)   În cazul în care un proiect de cod de conduită, de modificare sau de extindere are legătură cu activitățile de prelucrare din mai multe state membre, înainte de aprobare, autoritatea de supraveghere competentă în temeiul articolului 55 îl transmite, prin procedura menționată la articolul 63, comitetului, care emite un aviz cu privire la conformitatea cu prezentul regulament a proiectului respectiv, sau, în situația menționată la alineatul (3) din prezentul articol, oferă garanții adecvate.

(8)   În cazul în care avizul menționat la alineatul (7) confirmă conformitatea cu prezentul regulament a proiectului de cod, de modificare sau de extindere sau în cazul în care, în situația menționată la alineatul (3), oferă garanții adecvate, comitetul transmite avizul său Comisiei.

(9)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a decide că codul de conduită, modificarea sau extinderea aprobate care i-au fost prezentate în temeiul alineatului (8) din prezentul articol au valabilitate generală în Uniune. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 93 alineatul (2).

(10)   Comisia asigură publicitatea adecvată pentru codurile aprobate asupra cărora s-a decis că au valabilitate generală în conformitate cu alineatul (9).

(11)   Comitetul regrupează toate codurile de conduită, modificările și extinderile aprobate într-un registru și le pune la dispoziția publicului prin mijloace corespunzătoare.

Articolul 50

Cooperarea internațională în domeniul protecției datelor cu caracter personal

În ceea ce privește țările terțe și organizațiile internaționale, Comisia și autoritățile de supraveghere iau măsurile corespunzătoare pentru:

(a)

elaborarea de mecanisme de cooperare internațională pentru a facilita asigurarea aplicării efective a legislației privind protecția datelor cu caracter personal;

(b)

acordarea de asistență internațională reciprocă în asigurarea aplicării legislației din domeniul protecției datelor cu caracter personal, inclusiv prin notificare, transferul plângerilor, asistență în investigații și schimb de informații, sub rezerva unor garanții adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal și a altor drepturi și libertăți fundamentale;

(c)

implicarea părților interesate relevante în discuțiile și activitățile care au ca scop intensificarea cooperării internaționale în domeniul aplicării legislației privind protecția datelor cu caracter personal;

(d)

promovarea schimbului reciproc și a documentației cu privire la legislația și practicile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, inclusiv în ceea ce privește conflictele jurisdicționale cu țările terțe.

CAPITOLUL VI

Autorități de supraveghere independente

Secțiunea 1

Statutul independent

Articolul 58

Competențe

(1)   Fiecare autoritate de supraveghere are toate următoarele competențe de investigare:

(a)

de a da dispoziții operatorului și persoanei împuternicite de operator și, după caz, reprezentantului operatorului sau al persoanei împuternicite de operator să furnizeze orice informații pe care autoritatea de supraveghere le solicită în vederea îndeplinirii sarcinilor sale;

(b)

de a efectua investigații sub formă de audituri privind protecția datelor;

(c)

de a efectua o revizuire a certificărilor acordate în temeiul articolului 42 alineatul (7);

(d)

de a notifica operatorul sau persoana împuternicită de operator cu privire la presupusa încălcare a prezentului regulament;

(e)

de a obține, din partea operatorului și a persoanei împuternicite de operator, accesul la toate datele cu caracter personal și la toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale;

(f)

de a obține accesul la oricare dintre incintele operatorului și ale persoanei împuternicite de operator, inclusiv la orice echipamente și mijloace de prelucrare a datelor, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul procesual intern.

(2)   Fiecare autoritate de supraveghere are toate următoarele competențe corective:

(a)

de a emite avertizări în atenția unui operator sau a unei persoane împuternicite de operator cu privire la posibilitatea ca operațiunile de prelucrare prevăzute să încalce dispozițiile prezentului regulament;

(b)

de a emite mustrări adresate unui operator sau unei persoane împuternicite de operator în cazul în care operațiunile de prelucrare au încălcat dispozițiile prezentului regulament;

(c)

de a da dispoziții operatorului sau persoanei împuternicite de operator să respecte cererile persoanei vizate de a-și exercita drepturile în temeiul prezentului regulament;

(d)

de a da dispoziții operatorului sau persoanei împuternicite de operator să asigure conformitatea operațiunilor de prelucrare cu dispozițiile prezentului regulament, specificând, după caz, modalitatea și termenul-limită pentru aceasta;

(e)

de a obliga operatorul să informeze persoana vizată cu privire la o încălcare a protecției datelor cu caracter personal;

(f)

de a impune o limitare temporară sau definitivă, inclusiv o interdicție asupra prelucrării;

(g)

de a dispune rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal sau restricționarea prelucrării, în temeiul articolelor 16, 17 și 18, precum și notificarea acestor acțiuni destinatarilor cărora le-au fost divulgate datele cu caracter personal, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) și cu articolul 19;

(h)

de a retrage o certificare sau de a obliga organismul de certificare să retragă o certificare eliberată în temeiul articolul 42 și 43 sau de a obliga organismul de certificare să nu elibereze o certificare în cazul în care cerințele de certificare nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite;

(i)

de a impune amenzi administrative în conformitate cu articolul 83, în completarea sau în locul măsurilor menționate la prezentul alineat, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte;

(j)

de a dispune suspendarea fluxurilor de date către un destinatar dintr-o țară terță sau către o organizație internațională.

(3)   Fiecare autoritate de supraveghere are toate următoarele competențe de autorizare și de consiliere:

(a)

de a oferi consiliere operatorului în conformitate cu procedura de consultare prealabilă menționată la articolul 36;

(b)

de a emite avize, din proprie inițiativă sau la cerere, parlamentului național, guvernului statului membru sau, în conformitate cu dreptul intern, altor instituții și organisme, precum și publicului, cu privire la orice aspect legat de protecția datelor cu caracter personal;

(c)

de a autoriza prelucrarea menționată la articolul 36 alineatul (5), în cazul în care dreptul statului membru prevede o astfel de autorizare prealabilă;

(d)

de a emite un aviz și de a aproba proiectele de coduri de conduită, în conformitate cu articolul 40 alineatul (5);

(e)

de a acredita organismele de certificare în conformitate cu articolul 43;

(f)

de a emite certificări și de a aproba criterii de certificare în conformitate cu articolul 42 alineatul (5);

(g)

de a adopta clauzele standard în materie de protecție a datelor menționate la articolul 28 alineatul (8) și la articolul 46 alineatul (2) litera (d);

(h)

de a autoriza clauzele contractuale menționate la articolul 46 alineatul (3) litera (a);

(i)

de a autoriza acordurile administrative menționate la articolul 46 alineatul (3) litera (b); și

(j)

de a aproba reguli corporatiste obligatorii în conformitate cu articolul 47.

(4)   Exercitarea competențelor conferite autorității de supraveghere în temeiul prezentului articol face obiectul unor garanții adecvate, inclusiv căi de atac judiciare eficiente și procese echitabile, prevăzute în dreptul Uniunii și în dreptul intern în conformitate cu carta.

(5)   Fiecare stat membru prevede, pe cale legislativă, faptul că autoritatea sa de supraveghere are competența de a aduce în fața autorităților judiciare cazurile de încălcare a prezentului regulament și, după caz, de a iniția sau de a se implica într-un alt mod în proceduri judiciare, în scopul de a asigura aplicarea dispozițiilor prezentului regulament.

(6)   Fiecare stat membru poate să prevadă în dreptul său faptul că autoritatea sa de supraveghere are competențe suplimentare, în afara celor menționate la alineatele (1), (2) și (3). Exercitarea acestor competențe nu afectează modul de operare eficientă a capitolului VII.

Articolul 65

Soluționarea litigiilor de către comitet

(1)   Pentru a asigura aplicarea corectă și coerentă a prezentului regulament în cazuri individuale, comitetul adoptă o decizie obligatorie în următoarele cazuri:

(a)

atunci când, în unul dintre cazurile menționate la articolul 60 alineatul (4), o autoritate de supraveghere vizată a formulat o obiecție relevantă și motivată la un proiect de decizie a autorității principale sau autoritatea principală a respins o astfel de obiecție ca nefiind relevantă sau motivată. Decizia obligatorie se referă la toate chestiunile vizate de obiecția relevantă și motivată, în special la chestiunea dacă prezentul regulament a fost încălcat;

(b)

în cazul în care există opinii divergente cu privire la care dintre autoritățile de supraveghere vizate deține competența pentru sediul principal;

(c)

în cazul în care o autoritate de supraveghere competentă nu solicită avizul comitetului în cazurile menționate la articolul 64 alineatul (1) sau nu ține seama de avizul comitetului emis în temeiul articolului 64. În acest caz, orice autoritate de supraveghere vizată sau Comisia poate comunica chestiunea comitetului.

(2)   Decizia menționată la alineatul (1) se adoptă în termen de o lună de la prezentarea chestiunii, cu o majoritate de două treimi a membrilor comitetului. Acest termen poate fi prelungit cu o lună, ținându-se seama de complexitatea chestiunii. Decizia menționată la alineatul (1) se motivează și se adresează autorității de supraveghere principale și tuturor autorităților de supraveghere vizate, fiind obligatorie pentru acestea.

(3)   În cazul în care comitetul nu a fost în măsură să adopte o decizie în termenele menționate la alineatul (2), acesta își adoptă decizia în termen de două săptămâni de la data expirării celei de a doua luni menționate la alineatul (2), cu o majoritate simplă a membrilor săi. În cazul în care membrii comitetului au opinii divergente în proporții egale, decizia se adoptă prin votul președintelui.

(4)   Autoritățile de supraveghere vizate nu adoptă o decizie asupra chestiunii prezentate comitetului în conformitate cu alineatul (1) în termenele menționate la alineatele (2) și (3).

(5)   Președintele comitetului notifică, fără întârzieri nejustificate, decizia menționată la alineatul (1) autorităților de supraveghere vizate. Comitetul informează Comisia cu privire la acest lucru. Decizia se publică pe site-ul comitetului, fără întârziere, după notificarea de către autoritatea de supraveghere a deciziei finale menționate la alineatul (6).

(6)   Autoritatea de supraveghere principală sau, dacă este cazul, autoritatea de supraveghere la care s-a depus plângerea își adoptă decizia finală pe baza deciziei menționate la alineatul (1) din prezentul articol, fără întârziere nejustificată și în termen de cel mult o lună de la notificarea de către comitet a deciziei sale. Autoritatea de supraveghere principală sau, dacă este cazul, autoritatea de supraveghere la care s-a depus plângerea informează comitetul cu privire la data la care decizia sa finală este notificată operatorului sau persoanei împuternicite de operator și, respectiv, persoanei vizate. Decizia finală a autorităților de supraveghere vizate se adoptă în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 60 alineatele (7), (8) și (9). Decizia finală se referă la decizia menționată la alineatul (1) din prezentul articol și precizează faptul că decizia menționată la respectivul alineat va fi publicată pe site-ul al comitetului, în conformitate cu alineatul (5). La decizia finală se anexează decizia menționată la alineatul (1) din prezentul articol.

Articolul 92

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute de prezentul articol.

(2)   Delegarea de competențe prevăzută la articolul 12 alineatul (8) și la articolul 43 alineatul (8) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată de la 24 mai 2016.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 12 alineatul (8) și la articolul 43 alineatul (8) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în conformitate cu articolul 12 alineatul (8) și cu articolul 43 alineatul (8) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia Parlamentului European și Consiliului, sau în cazul în care, înainte de expirarea termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.


whereas

dal 2004 diritto e informatica